Baieti.
Pe FB am gresit, m-am avantat aiurea la cearta cu toata lumea, in loc sa-mi fi vazut de treaba mea.
Imi pare atat de rau, incat am zis ca nici aici nu mai scriu. Si da, prin service-uri, pluralul la furtun e furtune, o sa auziti peste tot la fel. Academic insa am gresit.
Dar n-are dreptate clientul din Iasi.
A platit, intr-adevar o factura de vreo mie de euro, care contine un montaj de motor si alte piese aduse de el, alaturi de o parte cu un radiator de clima, freon si oringuri, puse de noi. Si 6 filtre de ulei, tot de la noi, n-am inteles de ce.
Noi doar am montat motorul si am pus ceva garnituri ce lipseau, plus rulmentul de la priza, ceva suruburi, strictul necesar.
Clientul a trimis si un radiator marit, Mishimoto, parca si un oil catch can, cu solicitarea de a le monta folosind furtunele vechi.
La final nici sa circulam cu ea n-am putut, cum facem de obicei in cazuri din astea, ca n-avea ITP. Am incercat sa i-l facem, dar avea modificari la esapament si ne-au trimis aia la plimbare.
A plecat cu ea asa.
Asta-i treaba.
Nu zic ca mecanicii de aici au o pasiune pentru Subaru sau ca au rabdare sa lucreze la masini cu modificari.
Si nici nu zic ca nu gresim. Ni s-a mai intamplat si probabil ca o sa ni se mai intample.
L-am sunat pe acest REY si astazi, incercand sa-i explicam situatia. L-am rugat sa vina sa vedem ce-i de facut, sa reparam ce-am stricat prin neatentie sau indolenta.
Nu doreste.
Si acum il rog, daca considera ca am gresit ceva, sa ne dea macar posibilitatea de a vedea ce s-a intamplat si de a stabili ce-i de facut. Putem sa-i si stornam factura, si sa-i restituim banii, daca e cazul.
Eu am muncit douazeci de ani la firma asta si tin la imaginea ei. Prefer sa-i dau cuiva banii inapoi, doar ca sa nu-mi aud vorbe si calificative proaste pe internet. Nu-mi permit asa ceva.
Desi, in cazul asta, chiar nu cred ca se poate spune ca clientul a platit aiurea un serviciu sau o piesa.
Si am fost si eu socat de valul de agresivitate din comentarii. Sincer, nu ma asteptam. Adica da, din partea unui reprezentant SMT, dar de Mihai Florescu chiar nu.
Sunt destul de bulversat, nu stiu daca m-am exprimat destul de bine.
Am mai patit acum vreo trei ani o situatie similara, cu un client care mi-a inregistrat convorbirea telefonica si a pus-o pe blogul personal, alaturi de un review groaznic.