Garnitura de chiulasă la Subaru - cum ne dăm seama că e pe ducă
Subaru club Romania

Garnitura de chiulasă la Subaru - cum ne dăm seama că e pe ducă

adinegru

  • 1456
  • 2012 XV CVT
    • Consum XV CVT
Un amic care citește forumul, dar nu are user, m-a rugat să îi explic cum mi s-a întâmplat cu garnitura de chiulasă și m-am gândit să deschid un topic separat unde să povestesc întreaga pățanie, poate folosește și altora.

Mașina: Forester SG 2.5XT, an 2006, 153.000km, condus destul de sportiv.

Luna mai 2015: observ că, dintr-o dată, temperatura s-a dus la maxim pe un drum de cinci minute. Era prima oară când observam asta, e posibil să mai fi făcut așa și anterior.

Am verificat antigelul, am pus până la semn, am făcut câteva drumuri, problema părea că s-a rezolvat.

Tot în mai am înlocuit antigelul existent cu unul nou și au făcute fost verificări pentru scurgeri. Revizia fusese făcută în martie.

Simptomele ulterioare au fost: antigelul a devenit din roz alb murdar, în următoarele săptămâni nivelul antigelului a scăzut de câteva ori și apoi și-a revenit. Am făcut doar drumuri scurte, 5-10-30 minute, temperatura trecând rar de jumătate.

Iulie 2015: plec la un drum de 200KM prin țară, după ~100km de mers lejer, fără forjări sau depășit 100km/h, temperatura se duce iar la maxim, opresc mașina, ridic capota și descopăr că antigelul sărise din vas pe tot motorul. Vasul de antigel era plin, celelalte două vase goale.

Aștept să se răcească motorul 30 de minute și completez în cele două vase. Continui drumul, mai face de două ori așa, procedez la fel. Temperatura se ridică brusc, în câteva minute, nu e o chestie progresivă. Mănuși de bumbac, cauciucate, foarte bune pentru a desface capacele și protejat de temperaturile mari de acolo. Nu e recomandat să se toarne apă rece pentru a răci zona sau a desface acele capace când încă motorul e fierbinte. Eu le-am desfăcut încetișor după o jumătate de oră de stat pe loc, cu capota ridicată, pentru a elibera presiunea existentă.

Ajung acasă, bag mașina în service. Se verifică pe rând toate posibilele cauze și ajung în final la garnitura de chiulasă. Problemă, pentru că nu se găsește garnitură pentru motorul de 2.5 în România. Printr-un noroc, un prieten al proprietarului de service era în Anglia și le aduce el. Reparația durează trei săptămâni. Mecanicul care s-a ocupat era specializat pe japoneze.

Problema e indicată de săgeata verde: unul dintre canale este tocit.

Garniturile au costat 1.000 lei. Factura finală (am făcut și distribuția, dacă tot era motorul dat jos) - 5.800 lei

« Last Edit: October 23, 2015, 11:36:22 AM by adinegru »

MihaiFlorescu

  • *
  • 14073
  • Life is too short to drive a boring car!
Răspuns: Garnitura de chiulasă - cum ne dăm seama că e pe ducă
« Reply #1 on: October 23, 2015, 10:25:04 AM »
Foarte util! Mutat intr-o sectiune generala fiind de interes pentru toti posesorii de Subaru, nu doar de Forester.

andea79

  • *
  • 4037
ar mai fi de zis ca temperatura creste ca urmare a faptului ca gazele de evacuare care scapa pe langa garnitura de chiulasa imping apa afara din sistem, altfel zis nu gazele supraincalzesc sistemul ci lipsa apei -> deci daca se verifica/completeaza apa/aeriseste sistemul des se poate evita supraincalzirea ...

UXE

  • 1741
@adinegru,   foarte utila informatia.  Totusi,  prima oara ti-a facut in 2005 sau e o greseala de scriere?

Si mie imi fluctueaza nivelul antigelului in vas , insa acul nu trece niciodata de jumate, ramane mereu in acelasi punct indiferent de stilul de condus.  Deci banuiesc ca acest fenomen nu este strict legat de problema cu garnitura de chiuloasa...   zic si eu  8)

adinegru

  • 1456
  • 2012 XV CVT
    • Consum XV CVT
Greșeală tehnică, era 2015.

Muttley

  • 5177
ar mai fi de zis ca temperatura creste ca urmare a faptului ca gazele de evacuare care scapa pe langa garnitura de chiulasa imping apa afara din sistem, altfel zis nu gazele supraincalzesc sistemul ci lipsa apei ...

De acord, insa la un motor vertical. Aici nu ajuta faptul ca-s chiulasele mai jos decat vasul, apar niste incinte comunicante p-acolo, iar chiulasele ar trebui sa se umple la loc?

adinegru, ceva damage pe camasi, segmenti, supape, scaune de supapa? Inteleg ca tu completai, deci fluxul era in ambele sensuri, iti intra antigel si-n cilindri.
Chiulasele erau deformate rau? Cat s-a frezat din ele? Sau doar li s-a "dat o fata" cum se zice?
Planeitatea semiblocurilor s-a verificat? Probleme acolo?
Mersi pentru toate raspunsurile, am aceeasi problema, dar voi cauta s-o rezolv singur.

andea, sau cine ar mai putea sti, contaminarea cu apa a cilindrului cum se vede in noxe? Sunt pamant de flori la chimie, nu ma pricep la partea de poluare. Intreb pentru ca va trebui sa fac RAR-ul cu o garnitura intepata si as dori sa stiu daca-mi dauneaza la testul de noxe.

WRX SW 2002

Nu știu, nu am văzut nimic.

Eu completam și se aduna in vasul mare alb, golindu-se din celelalte vase.

BOXER

  • *
  • 2352
  • +
ar mai fi de zis ca temperatura creste ca urmare a faptului ca gazele de evacuare care scapa pe langa garnitura de chiulasa imping apa afara din sistem, altfel zis nu gazele supraincalzesc sistemul ci lipsa apei ...

De acord, insa la un motor vertical. Aici nu ajuta faptul ca-s chiulasele mai jos decat vasul, apar niste incinte comunicante p-acolo, iar chiulasele ar trebui sa se umple la loc?

adinegru, ceva damage pe camasi, segmenti, supape, scaune de supapa? Inteleg ca tu completai, deci fluxul era in ambele sensuri, iti intra antigel si-n cilindri.
Chiulasele erau deformate rau? Cat s-a frezat din ele? Sau doar li s-a "dat o fata" cum se zice?
Planeitatea semiblocurilor s-a verificat? Probleme acolo?
Mersi pentru toate raspunsurile, am aceeasi problema, dar voi cauta s-o rezolv singur.

andea, sau cine ar mai putea sti, contaminarea cu apa a cilindrului cum se vede in noxe? Sunt pamant de flori la chimie, nu ma pricep la partea de poluare. Intreb pentru ca va trebui sa fac RAR-ul cu o garnitura intepata si as dori sa stiu daca-mi dauneaza la testul de noxe.

Romania este plina de mecanici si ateliere care cunoscu Subaru...
Mecanicii incearca sa fie cat mai prietenosi cu clientii si cauta doar "defectul", nu se ating si de celelelate piese sau subansamble uzate.
Clientii sunt foarte fericiti ca au mecanici prietenosi cu buzunarul dar raman in continuare cu probleme.

Cand se desface motorul se schimba absolut toate piesele uzate sau se rectifica. La motoarele de STI se frezeza atat chiulasa cat si blocul, la celelalte motoare nu se acorda prea multa atentie (asa se poarta la noi).

Apa ar putea sa iti afecteze opacitatea dar la benzina nu se face acest test. Mergi intai pentru o verificare prealabila la statia ITP.
ex. Impreza 2.0D
Forester 2.0MT
ex. Forester 2.5XT

Subaru Da, Lego Nu.

Muttley

  • 5177
adinegru, Wrangler, va multumesc pentru raspunsuri.

adinegru e posibil sa fi avut tasarea din garnitura foarte usoara, iar depresiunea din motor + presiunea din sistemul de racire sa nu fi fost suficiente pentru a trage antigel in cilindru, timp in care presiunea din cilindru pe ardere e mult mai mare, si da cu aer in antigel. Sper sa fie la fel si la mine, unde la fel, urca nivelul in vas destul de mult, iar furtunele devin tari si elastice. Dar... am abur pe evacuare.
Test de noxe la statie ITP inseamna platforma. Am sa-mi asum riscul direct la RAR.

Wrangler, insist putin... Exista vreo toleranta la frezare pe inaltimea semicarterelor? Sau indreptare bloc inseamna pistoane noi, cu distanta ax bolt-cap piston mai mica? Sa stiu cam cati ani tre' s-adun bani...  ;D

___________________

Edit - inca un topic foarte util, din care imi permit sa citez:

... iti recomand sa nu il faci la loc cu piese OEM, cel putin dpdv al garniturilor sunt mai bune cele de la cosworth/rcm care au un folded stopper layer pe camasi plus ar trebui folosite prezoane aftermarket gen ARP/RCM/Cosworth ...
« Last Edit: October 23, 2015, 13:39:37 PM by Muttley »
WRX SW 2002

andea79

  • *
  • 4037
cum se spune si mai sus, in mod normal presiunea din timpul arderii este muult mai mare decat presiunea din sistemul de racire si astfel gazele ajung in apa, ca apa sa fie aspirata in clindrii garniturile trebuie sa fie intr-o stare mega jalnica :)

dpdv al gazelor/ITP nu stiu sigur daca le afecteaza in sens negativ probabil tocmai invers :), daca avem apa in cilindrii -> aburi pe evacuare inseamna ca prima sonda lambda va citi mai mult oxigen ramas dupa ardere deci va reduce din cantitatea de benzina injectata deci vom avea mai putina benzina arsa probabil noxe mai bune :)

legat de frezarea blocului/chiulase -> chiulasele sunt destul de rezistente la EJ-uri (fiind asa compacte) si trebuie insistat destul de mult/supraincalzite bine ca sa se deformeze deci in general dupa ce se face planul se pot folosi garnituri de chiulasa mai groase, sunt de 1.1 mm sau de 1.5mm .. etc.. adica nu trebuie sa ajungi la schimbat pistoane&stuff
« Last Edit: October 23, 2015, 14:03:03 PM by andea79 »

andea79

  • *
  • 4037
Răspuns: Garnitura de chiulasă la Subaru - cum ne dăm seama că e pe ducă
« Reply #10 on: October 23, 2015, 14:17:57 PM »
Sper sa fie la fel si la mine, unde la fel, urca nivelul in vas destul de mult, iar furtunele devin tari si elastice. Dar... am abur pe evacuare.

sa nu uiti ca aceleasi simptome le poate avea si din multe alte motive (mai putin aburul pe evacuare care sa zicem ca este un pic discutabil oricum :) ) - nu neaparat garnituri de chiulasa si probabil nu strica sa verifici astea inainte :

1. daca ai undeva pe traseul de racire vreo gaurica cat de mica -> poate pierde apa pe acolo (chiar si la nivel de aburi/putin vizibil), care apa este inlocuita cu aer care aer se dilata mult mai tare ca apa si o impinge pe aceasta din urma in vasul de expansiune si tot un pic cate un pic se aduna aer in instalatie/apa in vasul de expansiune

2. daca capacele de la radiator / vasul de langa turbo deschid mai repede decat la presiunea care trebuie (cu capace de o anumita varsta se poate intampla lejer) deci apa va ajunge in vasul de expansiune

3. daca termostatul nu deschide tot timpul / ramane blocat -> se va supraincalzi apa si va da pe dinafara din nou

4. daca ai blocat radiatorul de incalzire din masina, cu termostatul inchis doar pe acolo circula apa si daca acesta este blocat apa nu va circula, termostatul deschide tarziu/nu deschide si din nou da apa pe dinafara

Muttley

  • 5177
Răspuns: Garnitura de chiulasă la Subaru - cum ne dăm seama că e pe ducă
« Reply #11 on: October 23, 2015, 15:28:58 PM »
1) de acord, dar... apa din vas creste cand motorul e cald, scade la loc cand se raceste.

2) nu deschid mai devreme, cu apa la +80*C, strangand furtunul de sus de la radiator, opune rezistenta. Cu capacele deschise, ar fi refulat in vas cu usurinta, dar asta nu se-ntampla. Pe de alta parte, refuleaza in vas, ca d-aia se umple. Poate debitul permis de busonul deschis e foarte redus... nu stiu.

3) termostatul deschide, furtunul de radiator e fierbinte;

4) da caldura.

Cand voi merge cu ea lucrurile vor fi mai clare. Si trebuie sa rezolv si cu un anumit T (chiar daca teoretic n-ar face mare lucru, cum tot andea a zis ca busonul de pe radiator trebuie sa deschida mai tarziu, iar eu fix p-ala l-am obturat).
Si ma opresc, poluez topicul aiurea.
WRX SW 2002

andea79

  • *
  • 4037
Răspuns: Garnitura de chiulasă la Subaru - cum ne dăm seama că e pe ducă
« Reply #12 on: October 23, 2015, 16:27:53 PM »
daca scade la loc cand se raceste nu este un semn rau deloc :)
bine , nu inseamna ca nu pot fi garniturile dar poate doar intr-un stadiu incipient oricum pentru ca in stadiul final apa nu mai revine la loc nici cu motorul rece

iar capacele nu le poti verifica asa strangand de furtun, ele trebuie sa deschida la minim 1-1.2 bar parca si nici atunci nu deschid brusc si de tot .. si daca scapa doar putin la 0.8 bar de exemplu deja este broblem ... cel mai simplu poti incerca sa faci rost de alte capace cu care sa testezi ...

malakay

  • *
  • 4765
  • IMPREZA GC8
    • www.proalex.ro
Răspuns: Garnitura de chiulasă la Subaru - cum ne dăm seama că e pe ducă
« Reply #13 on: October 23, 2015, 19:42:21 PM »
eu cand am avut probleme cu garniturile de chiulasa .... se supra incalzea numai cand mergeam in boost ... daca mergeam sub 3k ture ... nu avea nici o problema!
Straights are for fast cars, corners are for fast drivers. - Colin McRae

Răspuns: Garnitura de chiulasă la Subaru - cum ne dăm seama că e pe ducă
« Reply #14 on: December 06, 2015, 21:23:04 PM »
De ce n-am citit eu topicul asta mai devreme.... Nu imi mai scoteam atatia peri albi cand am patit buba la garnituri.
Ai avut preturi foarte bune Adi.

adinegru

  • 1456
  • 2012 XV CVT
    • Consum XV CVT
Răspuns: Garnitura de chiulasă la Subaru - cum ne dăm seama că e pe ducă
« Reply #15 on: December 06, 2015, 22:23:53 PM »
La AutoKino mi-au spus că prețurile ar fi fost asemănătoare.

UXE

  • 1741
Răspuns: Garnitura de chiulasă la Subaru - cum ne dăm seama că e pe ducă
« Reply #16 on: January 15, 2016, 13:50:33 PM »

adinegru

  • 1456
  • 2012 XV CVT
    • Consum XV CVT
Răspuns: Garnitura de chiulasă la Subaru - cum ne dăm seama că e pe ducă
« Reply #17 on: January 15, 2016, 14:12:54 PM »
Îți faci curaj? :)

UXE

  • 1741
Răspuns: Garnitura de chiulasă la Subaru - cum ne dăm seama că e pe ducă
« Reply #18 on: January 15, 2016, 14:32:30 PM »
Imi fac rugaciunile momentan  :-[

MihaiFlorescu

  • *
  • 14073
  • Life is too short to drive a boring car!
Răspuns: Garnitura de chiulasă la Subaru - cum ne dăm seama că e pe ducă
« Reply #19 on: January 15, 2016, 15:52:56 PM »
Am inceput sa ma uit si deja nu mi se pare ok.
Nr 1 este sa golesti sistemul de lichide (ulei, antigel). El s-a apucat de desfacut inainte...