Hai cã îmi fac și eu curaj sã spun câteva cuvinte. De fapt, cam aceleași pe care le-am spus și acolo.
Nu am crezut cã mai putem crește nivelul peste cel de anul trecut dat fiind bugetul anticipat, dar cu ajutorul partenerilor și al susținãtorilor am reușit sã înșiruim câteva activitãți frumoase.
I-am avut pe cei de la Autokino cu noi în premierã în timp ce 1POL Distribution, STIshop și G&G Developer and Contractor au fost alãturi de noi și anul acesta.
Am avut pentru prima datã și o distracție pe zãpadã de genul autocross (și știu cã aici e loc de mult mai bine, dar atât s-a putut anul acesta), am avut premii multe și variate (toatã lumea a plecat cu câte ceva de la întâlnire), am avut și off road pentru Forester, am avut și serpentine pentru Impreza, foc de tabãrã, mâncare super bunã si multã, cazare perfectã.
într-o singuã frazã, cam tot ce ți-ai putea dori de la o astfel de întâlnire.
Ne-au lipsit mulți prieteni dragi de acolo, dar sper sã îi vedem la varã la o întalnire mai puțin aniversarã, dar la fel de interesantã.
Victor, sper cã ți-ai pus degetul la loc. KET, sã îmi zici ce sanie vrea Bianca.
Mulțumim de poze și filmãri!
Am vrut sã fie o surprizã placutã dezvãluirea noului logo și de aceea nu au fost consultãri pe tema aceasta. Dar nu-i nimic. O sã mai lucrãm la el pânã ajungem la o variantã cu mai mulți fani.
Vorba lui Șerban: "Nici viitorul nu mai e ce-a fost!" sau cum era?